vineri, 26 februarie 2010

Vis de vacanta: Winter tubing

Exista asa ceva in Europa? Filmuletul este din Colorado, SUA

joi, 25 februarie 2010

Tips: Rezervati pe net!

De obicei evit agentiile de turism atunci cand vine vorba de rezervari. Am incercat de cateva ori, dar pentru ca ofertele lor erau mult mai scumpe decat ceea ce gaseam pe net (uneori la calitate si mai proasta), am preferat intotdeauna varianta rezervarilor individuale. Uneori nu am avut de ales, cum a fost cazul unui Revelion la Solden cand pur si simplu nu gaseam nimic pe cont propriu. Iar pretul pe care mi l-au dat cei de la agentie a fost de 50 de euro de persoana, in conditiile in care pretul pe site-ul pensiunii era 35 de euro in aceeasi perioada.
Ei sustin ca ai mult mai multa siguranta daca rezervi prin ei, dar nici asta nu este intotdeauna valabil. Am rezervat la Rovinj un apartament printr-o agentie locala, iar cand am ajuns acolo reprezentantul agentiei mi-a spus ca proprietara a dat apartamentul si nu a avut cum sa controleze asta. Din fericire totul s-a terminat cu bine, ne-a dat alta varianta, dar nu la fel de buna precum cea pe care o rezervasem. Si oricum, nu era ceea ce voiam noi.
Ieri mi-am zis sa le mai dau o sansa, poate acum cu criza sa se fi schimbat ceva. Aveam nevoie de un bilet de avion la Tarom si pentru ca pe site nu mai exista posibilitatea sa rezervi un bilet pe care sa il platesti ulterior la agentie, singura modalitate de plata fiind cardul, mi-am zis sa incerc din nou la o agentie de turism.
Doamna, foarte draguta de altfel, mi-a dat pretul de 225 de euro explicandu-mi ca pe site-ul Tarom il gasesc la 200 de euro si ca orice agentie percepe un comision de 25 de euro. De ce?! In conditiile in care ei au deja procent de la linia aeriana pentru ca rezervarea se face prin ei? Si nu este deloc mic, chiar poate depasi 20% din valoarea biletului! Pentru ce sa platesc 25 de euro in plus, pentru ca ma scuteste de 2 minute, cat ar dura sa imi fac rezervarea pe net?
Normal, m-am dus si am depus banii pe card si mi-a facut singura rezervarea.
Asta in conditiile in care agentiile de turism se vaita prin ziare ca le-a scazut numarul de turisti. Poate ar fi o varianta sa mai renunte la marjele mari de profit si sa vina cu preturi corecte?!

miercuri, 24 februarie 2010

Vis de vacanta: Parcul Keukenhof din Amsterdam

Este deschis numai trei luni pe an, din martie pana in mai, dar suficient cat sa asisti la unul dintre cele mai frumoase spectacole din lume – lalelele inflorite. Din parcul Keukenhof am vazut numai fotografii, dar imi vine sa ma urc in avion si sa plec la Amsterdam pentru a le vedea pe viu. In fiecare an isi aleg o tema – in 2010 este Rusia- si imi imaginez numai cat de colorat va fi totul. Cum o fi sa stai la cafea si sa vezi asta?


























Mai multe detalii aici
http://www.keukenhof.nl/#

marți, 23 februarie 2010

Gourmet: Cupcake in New York

Merita sa calatoriti pentru ele. Cupcake-urile s-au inventat in Franta dar au castigat faima mondiala datorita Sex&The City, unde Carrie mergea constant la Magnolia. Asa ca la New York gasiti cele mai gustoase si aratoase cupcake-uri. Am selectat trei dintre cele mai cunoscute

Crumbs Bake Shop http://www.crumbs.com/



Magnolia Bakery

Tips: Despre mile si zboruri

Singurul lucru care mi-a ramas in minte dupa filmul “Up in the air” cu George Clooney a fost obsesia specialistului in concedieri mereu pe drumuri si fara viata personala pentru programele de loialitate ale companiilor aeriene. De altfel filmul a abundat in product placementuri (American Airlines, Hertz, Hilton) care faceau trimitere la beneficiile acestor carduri.




El reuseste intr-un final sa isi atinga scopul si sa intre in elita celor care au adunat 10 milioane de mile, dar va asigur ca obsesia lui pentru strans mile nu este fictiune. A fi posesor de card de Frequent Flyer este motiv de lauda in zilele noastre si esti cu atat mai bine vazut cu cat statutul tau este mai bun.
Cele mai cunoscute programe globale de loializare sunt

Miles and More – Adria Airways, Aegean Airlines, Air Astana, Air Canada, Air China, Air Dolomiti, Air India, Air Malta, Air New Zealand, ANA, Asiana Airlines, Lufthansa, Swiss, Austrian Airlines
Aici gasiti toti partenerii
http://www.miles-and-more.com/online/portal/mam/de/earn/flight?l=en&cid=18001



Sky Team – Aeroflot, Aeromexico, Air France-Klm, Alitalia, China Southern, Czech Airlines, Korean Air, Air Europa, Kenya Airways

Oricine se poate inscrie intr-unul dintre programe dupa primul zbor – exista formulare de inregistrare la bordul avioanelor sau online. Si toata lumea promite zboruri gratuite sau tot felul de produse bonus, insa pentru un calator obisnuit este drum lung.
Pentru o cursa in Europa la Economy pe card se incarca in general aproximativ 1500-2000 de mile, chiar mai putin daca zburati la Viena de exemplu. Oficial un bilet gratuit il primesti la 30.000 de mile deci imaginati-va. Plus ca punctele expira dupa un an.
Este adevarat exista tot felul de promotii si mai nou poti calatori gratuit in Europa cu 10.000 de mile, dar numai din anumite orase. Un astfel de card poate fi o afacere la un zbor de lunga distanta, pana in State sau in Asia de exemplu, cand poti castiga un bilet gratuit in Europa.
A si daca ratati cumva sa ii dati cardul de fidelitate operatorului, puteti oricand introduce datele online.


luni, 22 februarie 2010

Reminder apres-ski

Pentru toti cei care se uita la Olimpiada de Iarna si s-au gandit sa lase tot si sa plece la schi. Nu aveati cum sa o ratati pe partie sau la apres-schi!

Asteptand-o pe Dita

In ianuarie peste tot in Ischgl erau afise care anuntau show-ul Dita von Teese din discoteca Pascha. Auzisem de ea, doar a fost prietena lui Marlyn Manson, si stiam ca face show de striptease diferit (ceva cu un pahar de martini). Asa ca m-am gandit ca poate fi o experienta participarea la show. Norocul nostru a fost ca ne-am oprit inainte de show in holul hotelului Madlein (de care apartine discoteca) unde era si Dita, care sustinea o conferinta de presa. Arata incredibil, exact ca in poze, are un ten superb si era perfect aranjata. Nu am putut sa nu remarc pantofii Louboutin cu toc si platforma (pe care nu i-am prins in poza). Normal aparatul meu era acasa si l-am imprumutat pe al unei prietene, dar nu prea m-am priceput la imortalizari paparazzi. Ne-am mutat apoi in discoteca unde am asteptat show-ul pana la 2:30, cand oboseala de dupa schi ne-a doborat. Nici urma de Dita...
Pr-ul clubului a anuntat apoi ca starleta a fost prezenta (probabil in zona VIP undeva), dar m-am tot intrebat ce s-a intamplat din moment ce statiunea era plina de afise care anuntau show-ul? S-o fi spart paharul de martini?


Mai jos si un filmulet cu show-ul burlesc al Ditei


marți, 16 februarie 2010

Vis de vacanta: Colmar

Cautam ceva despre producatorul italian de echipament de schi Colmar si am dat peste asta!









Sunt din orasul Colmar, care se afla in una dintre cele mai frumoase regiuni ale Frantei, Alsacia, si mi se par de vis. Normal s-a transformat intr-un nou vis de vacanta...Se pare ca este capitala alsaciana a vinului si este locul de nastere a celui care a gandit Statuia Libertatii din New York, sculptorul Frederic Bartholdi

Tips: Viena primavara-vara

Am primit cateva ponturi de la Biroul de Turism al Vienei pe care m-am gandit sa le impartasesc, mai ales ca Viena este extrem de populara printre turistii romani.


Cel mai mare boutique din oraş

„Modepalast“ prezintă designeri tineri din Austria şi din străinătate, ce activează în domeniul modei, al bijuteriilor şi al accesoriilor. În jur de 100 de case de modă îşi prezintă în „Modepalast“ creaţiile, de la cele streetwear la urban wear şi până la high fashion. Acest eveniment de moda are loc în 2010 pentru a opta oară, sărbătorind însă şi o premieră: locul de desfăşurare a evenimentului este Muzeul de Artă Aplicată (MAK) de pe Ring (şi nu ca până acum MuseumsQuartier). La MAK festivalul de modă beneficiază de o şi mai mare suprafaţă expoziţională.
Noutatea de anul acesta este în acelaşi timp şi punctul forte: „Modepalast Green“ vine cu o selecţie de mărci de îmbrăcăminte „verzi“, care s-au dedicat temelor sustenabilităţii, protecţiei mediului şi conceptului de Fair Trade. Pe lângă zona de shopping, Modepalast oferă şi prezentări de modă, decernări de premii şi tot felul de petreceri şi evenimente în mai multe locaţii din oraş.
Modepalast, 23.-25 aprilie 2010
MAK Muzeul pentru artă aplicată / contemporană, Stubenring 5, 1010 Viena
http://www.mak.at/
http://www.modepalast.com/

Gourmet în parc


„Wiener Genussfestival“ („Festivalul vienez al savorilor“) îi aduce în Stadtpark pe cei mai buni producători din domeniul alimentar din Austria. Miere din Carintia, brânză din Vorarlberg, melci vienezi - la „Festivalul vienez al savorilor“ desfăşurat între 7 şi 9 mai 2010 cei mai buni producători din domeniul alimentar, mici manufacturi şi gastronomi de top vă invită să gustaţi şi să degustaţi produse deosebite în cel mai frumos parc al oraşului. Festivalul gourmet, care se desfăşoară în acest an pentru a treia oară, a înregistrat un succes deosebit anul trecut, când cei peste 130 de expozanţi au fost vizitati de peste 100.000 de persoane. Wiener Genussfestival – Festivalul vienez al savorilor, 7-9 mai 2010 Stadtpark, 1010 Viena, Vineri 12-21 h, Sâmbătă 10-21 h, Duminică 10-17 h http://www.kulinarisches-erbe.at/

O noapte la Filarmonica

© www.fotoschuster.com

Filarmonica din Viena şi dirijorul Franz Welser-Möst vă invită în luna iunie 2010 la faimosul concert de vara din parcul palatului Schönbrunn. Neobişnuit este doar faptul că la acest concert intrarea este liberă: faimosul ansamblu doreşte astfel să ofere vienezilor, dar şi celor ce vizitează oraşul, o experienţă deosebită. Anul trecut peste 100.000 de vizitatori au profitat de această oportunitate.Concertul va începe la orele 20:30, programul exact se va da publicităţii în luna martie 2010. Vor fi interpretate muzical temele Planetele, Soarele şi Luna. Concertul unei nopţi de vară al Filarmonicii din Viena, 8 iunie 2010, ora 20:30 Palatul Schönbrunn, 1130 Viena http://www.sommernachtskonzert.at/

Operă în aer liber

© WienTourismus / Willfried Gredler-Oxenbauer
În Viena, vă puteţi bucura în primăvara lui 2010 de operă în aer liber, în mijlocul oraşului, cu intrare gratuită. Opera de Stat va prezenta live în lunile mai şi iunie 2010 spectacole pe care le va proiecta pe un ecran în aer liber, cu acces gratuit. În Piaţa Herbert von Karajan din imediata apropiere a clădirii Operei de pe Ringstraße se va instala un ecran video LED. Spectacolele beneficiază de subtitrare, iar cu 45 de minute înainte de începere şi în pauze se vor prezenta informaţii despre opera respectivă, distribuţie, despre Opera de Stat din Viena şi spectacolele sale. În mai 2010 se vor prezenta 17 spectacole ale Operei de Stat din Viena live pe un ecran montat în aer liber, printre acestea numărându-se Georges Bizet „Carmen“ (3, 6, + 9.5.), Gioachino Rossini „L’Italiana in Algeri“ (22, 25 + 28.5.) şi Jules Massenet „Manon“ (18 + 21.5.). În iunie se regăsesc în program 15 spectacole, printre care Richard Wagner „Lohengrin“ (6.6.), „Parsifal“ (30.6.) şi „Tannhäuser“ (16, 20. + 27.6.), dar şi Giacomo Puccini „Madama Butterfly“ (8 + 11.6.).
Oper live am Platz, mai şi iunie 2010
Opera de Stat din Viena, Opernring 2, 1010 Viena
http://www.wiener-staatsoper.at/

La mal, în marele oraş


© fasch&fuchs

În mai 2010 se deschide noul terminal naval din centrul Vienei, în centrul oraşului, pe Donaukanal, un braţ adiacent al Dunării. O construcţie uimitoare de oţel se ridică pe trei niveluri de la Schwedenplatz până pe malul drept al Donaukanal. Clădirea uşor arcuită este susţinută de trei piloni şi pluteşte parţial deasupra apei. Terminalul lung de 127 metri nu este însă doar o simplă bijuterie arhitectonică. Pe toate cele trei niveluri se găsesc şi popasuri gastronomice remarcabile, ca de exemplu o cafenea pe „puntea pentru plajă“ şi un restaurant pe „puntea principală“, dar şi magazine şi spaţii pentru evenimente şi expoziţii.
Până acum catamaranele rapide ale „Twin City Liner“ legau oraşele vecine Viena şi Bratislava pe cale fluvială în doar 75 de minute, pe Donaukanal, cu pornire de la Schwedenplatz. Din luna mai 2010 şi vapoarele mai mici de excursie vor folosi terminalul naval fără bariere din centrul oraşului, care este proiectat pentru o capacitate de 200.000 de pasageri pe an. Capitala slovacă operează propriul său birou de informaţii în cadrul terminalului.
Terminalul naval „Wien City“
Schwedenplatz, 1010 Viena
http://www.twincityliner.com/http://www.ddsg-blue-danube.at/

joi, 11 februarie 2010

Nou: Campanie publicitara Roma

Oficialitatile din Roma au lansat o campanie publicitara inedita pentru promovarea orasului. Turistii sunt convinsi, cu sloganul "Daca nu le vizitezi, le luam", sa viziteze capodoperele locale.


luni, 4 ianuarie 2010

Tips: Turul Sex and The City din perspectiva unui barbat

Serialul Sex and the City a inceput bine – un subiect proaspat, patru femei care isi traiesc viata intr-un New York care a devenit al cincilea personaj principal, haine de lux, multi pantofi, dialoguri usurele dar placute...Si chiar o Sarah Jessica Parker care arata decent in unele cadre. Insa, ca orice productie americana de succes, s-a transformat pe parcurs intr-un shop televizat, cu multe product placementuri, pe masura ce companiile au remarcat puterea comerciala a conceptului. Normal a aparut si un tur Sex and the City prin New York, unde cei care se inscriu sunt purtati pe la cafeneaua unde Carrie si-a rupt pantoful in nu stiu ce episod, Samantha si-a gasit un nou prieten sau Miranda s-a intors din drum. Exagerez bineinteles, dar ieri am vazut Sex and The City The Movie pe HBO (no comment) si am gasit un articol foarte amuzant pe Vanity Fair – povestea unui barbat care participa la tur.


http://www.vanityfair.com/magazine/2009/01/sex_and_the_city200901


duminică, 3 ianuarie 2010

Vis de vacanta: Concertul de Anul Nou de la Viena

In prima zi din an, in fiecare dimineata (pranz) ma trezesc cu muzica clasica, pe ritmuri de Strauss si visez ca intr-o zi ma voi afla la Viena, in sala mare a Musikverein, unde concerteaza Filarmonica din Viena. Pentru anul viitor biletele s-au pus deja in vanzare. De fapt, chiar si pentru a le achizitiona exista deja o lista de asteptare. Organizatorii au anuntat ca exista deja prea multe cereri asa ca cei care se vor inregistra pe site-ul Filarmonicii, pana pe 23 ianuarie, participa la tragerea la sorti pentru a achizitiona doua bilete (maximul admis pentru concertul din 1 ianuarie). Pretul incepe de la 25 de euro si poate depasi 700 in functie de locul din sala. Mai multe amanunte aici
Anul viitor dirijor va fi Franz Welser-Möst, austriacul care conduce orchestra din Cleveland si care din 2010 va deveni directorul muzical al Operei din Viena.


 
concurs paralela45